Cu toții ne-am dori în această perioadă, parcă mai mult ca oricând, să putem călători, vizita și explora altceva decât baia, bucătăria și livingul, dar din păcate va trebui să mai așteptăm o perioadă până să putem face asta.
Deși este greu de învins experiența de a vedea un loc sau o expoziție cu proprii ochi, din fericire, era digitală a făcut posibilă vizitarea unora dintre cele mai faimoase muzee din lume, din confortul propriei case.
Îți prezetăm câteva dintre acestea ca să te ajutăm să-ți faci o listă pentru perioada când vom putea vizita din nou.
Muzeul Luvru – acesta nu este doar unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume, dar este și unul dintre cele mai simbolice monumente istorice din Paris. Muzeul oferă tururi online gratuite pentru unele dintre cele mai importante și populare lucrări, cum ar fi antichitățile egiptene și lucrările lui Michelangelo. Poți arunca o privire de 360 de grade asupra muzeului. Fă click în jurul artefactelor pentru a obține informații suplimentare despre istoriile lor. https://bit.ly/3e962K6
British Museum, Londra – Acest muzeu este situat în inima Londrei și permite vizitatorilor virtuali să viziteze Marea Curte și să descopere piatra antică Rosetta și mumiile egiptene. De asemenea, poți găsi sute de artefacte în turul virtual al muzeului. https://bit.ly/3bNDgwy
Muzeul Guggenheim, New York – permite vizitatorilor să viziteze celebra scară în spirală a Guggenheim-ului, fără să plece vreodată de acasă. De acolo, poți descoperi opere de artă incredibile din epocile impresioniste, postimpresioniste, moderne și contemporane. https://bit.ly/2Rj12ZA
Mueul Orsay din Paris – această galerie populară adăpostește zeci de lucrări faimoase ale artiștilor francezi care au lucrat și au trăit între 1848 și 1914. Aruncă o privire la lucrări de artă de la Monet, Cézanne și Gauguin, printre alții. https://cutt.ly/vtGpL3o
Muzeul Național de Artă Modernă și Contemporană, Seoul – Unul dintre cele mai populare muzee din Coreea poate fi accesat din orice parte a lumii. Turul virtual te duce prin șase etaje de artă contemporană din Coreea și de pe tot globul. https://cutt.ly/8tGpCV1
Muzeul Pergamon, Berlin – Fiind unul dintre cele mai mari muzee din Germania, Pergamon are multe de oferit. Acest muzeu istoric găzduiește o mulțime de artefacte antice, inclusiv Poarta Ishtar din Babilon și, bineînțeles, Altarul Pergamon. https://cutt.ly/AtGp9o4
Rijksmuseum, Amsterdam – Explorează lucrările din epoca de aur olandeză, inclusiv lucrări de la Vermeer și Rembrandt. Turul virtual al acestui muzeu simbolic oferă o sezație care te face să te simți ca și cum ai rătăci cu adevărat sălile sale. https://bit.ly/2UKzzBW
Muzeul Van Gogh, Amsterdam – Dacă ești un fan al acestui pictor tragic și ingenios poți vedea lucrările sale vizitând acest muzeu – cea mai mare colecție de opere de artă ale lui Vincent van Gogh, incluzând peste 200 de tablouri, 500 de desene și peste 750 de scrisori personale. https://cutt.ly/GtGp4tQ
Muzeul J. Paul Getty, Los Angeles – Lucrări de artă europene din secolul al VIII-lea pot fi găsite în acest muzeu de artă din California. Fă un tur pentru a descoperi o colecție uriașă de tablouri, desene, sculpturi, manuscrise și fotografii. https://cutt.ly/dtGp5Sp
Galeria Națională de Artă, Washington, D.C. – Acest faimos muzeu de artă american prezintă două exponate online prin intermediul Google. Prima este o expoziție de modă americană din 1740 până în 1895, incluzând multe reprezentări de haine din epocile coloniale și revoluționare. A doua este o colecție de lucrări ale pictorului baroc olandez Johannes Vermeer. https://cutt.ly/LtGaeOQ
Punem pariu că deja te simți mai bine după aceste vizite virtuale, dar din păcate, momentan, plimbările va trebui să le faci tot în jurul locuinței.
Înapoi la BLOG