Oricât de mult sau puţin te-ai implica în organizarea petrecerii de nuntă, la un moment dat îţi doreşti o imagine clară a ceea ce urmează să se întâmple în cea mai importantă seară din viaţa ta.
Probabil simţi că ai găsit locaţia ideală pentru petrecerea de nuntă atunci când te imaginezi în rochie de mireasă, în diverse zone sau colţuri ale salonului. Dar ştii exact ce să îţi imaginezi?
Dacă întrebi o viitoare mireasă în drum spre vizionarea unei locaţii cum va decurge petrecerea nunţii, îţi va răspunde că va fi totul “magic” şi “de neuitat”. Cu cât data se apropie, cu atât imaginea devine una din ce în ce mai clară.
Însă există o perioadă “de mijloc”, cea de după ce ai ales acel local superb, departe de oraş şi aproape de natură şi ultimele luni, când începi să pui la punct detaliile. Această perioadă ţine mai mult de o jumătate de an şi de obicei se lasă cu multe întrebări.
Iată un tablou cu elementele-cheie pe care le vei întâlni la petrecerea nunţii tale.
#1 Întâmpinarea invitaţilor
Durează aproximativ o oră şi te ţine “blocată” în zona prin care invitaţii la petrecere intră în salon. Tu vei sta, împreună cu proaspătul soţ şi naşii lângă intrare şi veți ciocni şampanie cu invitaţii.
Acest moment este unul încărcat, pentru că de obicei musafirii vin începând de la ora trecută pe invitaţie şi pentru încă o oră. În acest timp, te vei bucura să schimbi câteva vorbe cu fiecare din cei care calcă pragul localului.
Tip: Instalează un decor colorat şi cheamă fotograful lângă voi, ca să vă facă fotografii cu fiecare dintre invitaţi. Nu se ştie dacă altfel vei reuşi să îi prinzi pe toţi în poză, aşa că te bucuri de moment înainte ca petrecerea să fie în toi.
#2 Momentele meselor
După ce majoritatea invitaţilor au ajuns, ospătarii pun pe masă aperitivele şi, astfel, deschid lanţul servirii meselor. Acelea sunt momentele când atât invitaţii, cât şi tu, va trebui să mâncaţi, ca să aveţi energie pe durata serii.
Indiferent de meniul pe care l-ai ales, se vor servi undeva la trei – patru preparate care te vor ajuta să iei binevenite pauze de la dans.
Tip: Vorbeşte cu DJ-ul sau trupa care se ocupă de momentele artistice, astfel încât să nu fie neapărat linişte cât timp savurezi masa, dar să poţi avea nişte pauze relaxante de la dans.
#3 Dansul mirilor
Dansul mirilor este un moment magic la care participaţi doar voi doi şi toţi ochii sunt aţintiţi pe cuplul serii. Poate părea o presiune să fiţi priviţi de atâtea persoane apropiate şi dragi, însă magia momentului vă va ajuta rapid să treceţi peste şi să realizaţi că totul este despre voi.
Puteţi alege o piesă reprezentativă pe care dansaţi voi doi sau una de dragoste în care invitaţi cuplurile pe ring. Opţiunile sunt variate, este nevoie doar să îţi dai seama ce îţi doreşti de la acel moment.
Tip: Dacă ai ales o trupă care interpretează coveruri, atunci poţi ruga soliştii să cânte live piesa voastră. Impactul va fi şi mai mare, pentru că tu şi invitaţii veţi avea parte de o variantă unică, reinterpretată a piesei, care este valabilă doar atunci – la momentul vostru.
#4 Aruncarea buchetului
Tu arunci buchetul, iar soţul tău aruncă fie jarteaua, fie floarea din piept, fie papionul. Este un moment interactiv, în care invitaţii se pot simţi în centrul atenţiei şi se bucură de fiecare dintre cele două iniţiative.
Dacă preferi tradiţiile, atunci vei afla şi că fata care prinde buchetul va purta voalul tău, iar naşa îţi va pune un batic, ca simbol al faptului că acum faci parte dintr-o familie întemeiată de tine.
Tip: Important aici este să ai o comunicare clară cu event managerul tău şi să stabiliţi exact unde este spaţiul care permite aruncarea unui buchet şi prinderea de către invitaţi. Nu ai vrea să ai o grămadă de fete dornice să prindă buchetul care trebuie să se mute de colo-colo pentru că fie sunt stâlpi, fie alte obstacole.
#5 Dezvăluirea tortului
Tortul are parte de atenţie atunci când ospătarii îl aduc împreună cu artificii şi muzică specifică. Tortul poate avea orice “intrare” îţi doreşti, inclusiv să îl vezi de afară.
Dezvăluirea tortului se desfăşoară atunci când petrecerea este aproape de final şi invitaţii se bucură de ceva dulce.
Tip: Profită de natura din jurul localului şi de ferestrele mari şi roagă ospătarii să aibă un moment în care aduc tortul de afară. Magia momentului va fi pe măsură.
Acestea sunt momentele esenţiale ale petrecerii. Dacă alegi să elimini vreunul dintre ele sau să adaugi un altfel de magie, bucură-te de ideile tale şi consultă-te cu event managerul, ca să te asiguri că ele sunt posibile şi de succes. Totul contează la petrecerea nunţii, dar nu uita că nunta este a ta şi despre tine!
Înapoi la BLOG