Răcoare plăcută afară, magia culorilor de toamnă și multă ciocolată caldă condimentată cu un strop de scorțișoară. E clar, a început luna octombrie și oficial sezonul paltoanelor groase care se așază pe noi ca o îmbrățișare în diminețile decorate cu frunze aurii.
Până și cei care îndrăgesc prea mult vara se bucură la vederea grămezilor de dovleci, aranjate cu tact în fața florăriilor, iar tentația plimbărilor într-un peisaj de toamnă este prea mare pentru a-i rezista.
Această atmosferă ne face să ne întrebăm, ca în fiecare an, ce putem face pentru un Halloween de poveste?
Căldura sărbătorilor românești se cuibărește ușor și printre tradițiile străine de cultura noastră. Cu o stare de sărbătoare în minte, am creat o listă cu activități care vor aduce veselie în birou, perfecte în jurul zilei de 31 octombrie.
Evenimente corporate de Halloween, bune de pus în ramă
Petrecerile tematice la birou sunt mereu primite cu brațele deschise. Reprezintă un prilej de a cunoaște mai bine colectivul și de a lega prietenii. De obicei angajații vin deghizați în personajele preferate, iar cei mai originali sunt premiați. Dar dacă anul acesta este anul în care se organizează ceva diferit?
Halloween-ul, un eveniment caritabil
Echipa se înțelege perfect în timpul orelor de muncă, iar acest lucru arată că împreună sunteți capabili să organizați activități mărețe care pot să contribuie societății.
A venit momentul să părăsiți biroul (da, este înfricoșător, dar până la urmă vorbim despre Halloween), să vă suflecați mânecile și să ajutați un segment defavorizat. Există numeroase organizații care distribuie mâncare sau bunuri.
Pregătiți o masă caldă, nu uitați și dovlecii pentru decor, și mergeți împreună la o cantină destinată persoanelor în nevoie sau donați echipamentele IT pe care nu le mai folosiți unor copii din zonele rurale.
Halloween-ul, un eveniment care poate lega prietenii
După o zi plină de recompense spirituale (în urma evenimentului caritabil), pofta de mâncare crește. Acum este momentul să vă costumați și să mergeți la o petrecere corporate.
În fiecare an ați sărbătorit Halloween-ul la birou, așa că de ce să nu mergeți la un local unde puteți să vă distrați în cadrul unei seri tematice?
Discutați cu personalul salonului de evenimente despre cum vreți să decurgă seara. Fiind experți în organizarea evenimentelor, știu exact ce aranjamente să folosească și ce feluri de mâncare să servească pentru a garanta buna dispoziție.
Cu un eveniment organizat o să puteți petrece timp împreună cu prietenii de la birou, fără să vă gândiți la detalii organizatorice.
Halloween-ul, un eveniment cu premii
Dovlecii decorativi sunt nelipsiți în luna octombrie, așa că ce poate să fie mai distractiv decât un concurs de sculptat? Pregătiți o zonă specială, cu unelte gata de folosit și decoruri înfricoșătoare.
Acum este momentul să arătați cât de creativi sunteți. Fără reguli! Dovlecii pot să prindă orice formă. Alegerea clasică, cu ochi, gură, nas și o lumânare înauntru arată foarte bine, însă la fel de bine poate să arate și conturul unei pisici. Lăsați frâu liber imaginației și pozați operele de artă la final.
Halloween-ul, o poveste de neuitat
Ca orice sărbătoare, Halloween-ul reprezintă ziua în care se petrece timp alături de cei dragi. Putem spune că de Craciun stăm cu familia, iar de Halloween ne apropiem de colegi. Petrecând timpul împreună, ziua la birou, cu siguranță un astfel de eveniment va aduce multe zâmbete și va deveni un prilej de a consolida echipa.
Înapoi la BLOG